Icoane si ingeri

regulament-foto-icoane-si-ingeri

regulament-concurs-icoane-si-ingeri-2017

REGULAMENT   CONCURSUL NAŢIONAL DE PICTURĂ

“ ICOANE ŞI ÎNGERI “

Grupul ţintă :

       direct – copiii şi elevii cu abilităţi artistice care frecventează cercurile de profil din cadrul Palatelor şi Cluburilor Elevilor dar şi din celelalte instituţii de învăţământ primar, gimnazial sau liceal. Copiii şi elevii din cadrul Palatelor şi Cluburilor Elevilor dar şi din cadrul instituţiilor de învăţământ preuniversitar, care au căştigat etapa judeţeană a concursului, pot participa la faza naţională cu maxim 2 lucrări, conform categoriei de vârstă.

Categorii de vârstă pentru fiecare tehnica in parte (lemn, sticla, carton):

– preprimar : 5 – 6 ani

– primar : 7 – 8 ani ; 9 – 10 ani

– gimnazial : 11 – 12 ani ; 13 – 14 ani

– liceal : 15 – 16 ani ; 17 – 18 ani

 

Etapa naţională se desfăşoară sub formă de concurs şi expoziţie, ce va fi organizată la Casa Corpului Didactic Vaslui. Lucrările vor fi premiate conform categoriilor de vârstă prezentate şi vor fi acordate următoarele premii pentru fiecare categorie : premiul I, premiul II, premiul III şi 3 premii speciale, conform criteriilor de evaluare. Lucrările vor fi realizate pe suport definitiv ( sticlă sau lemn ) sau pe hartie. Lucrarile vor fi evaluate in functie de categoriile de varsta si de tehnica abordata.

Nu se admit lucrari, decat pe suport de sticla, lemn sau hartie!!!

Lucrarile nu se returneaza.

Lucrările premiate vor fi prezente într-o expoziţie permanentă in cadrul Palatului Copiilor Vaslui.

Criterii de evaluare :

– creativitate

– originalitate

– imaginaţie

– nivelul însuşirii tehnicii de lucru

– unitatea compoziţională

– expresivitatea liniei, formei, culorii

– incadrarea in canoane

Anunțuri